Antoni Gaudí a preluat din natură o mare parte dintre principiile pe care avea să le transpună ulterior în proiectele sale de arhitectură. A rămas cunoscut în întreaga lume pentru modul în care a abordat forma, suprafețele, structura și ornamentul.
Incă din copilărie a petrecut mult timp observând natura, iar această apropiere avea să lase o amprentă profundă asupra felului în care va înțelege arhitectura. Mai târziu, în special în ultima parte a vieții, Gaudí a devenit o persoană tot mai retrasă și austeră, preocupată mai puțin de recunoașterea publică și din ce în ce mai mult de munca sa și de credință.
S-a născut la aproximativ 100 de kilometri de Barcelona, dar s-a mutat în oraș pentru studii și avea să rămână legat de acesta până la sfârșitul vieții. A început să primească proiecte și comenzi încă din perioada studenției, înainte de a deveni Gaudí pe care îl recunoaștem astăzi. În primele sale lucrări se pot observa influențe ale arhitecturii gotice și catalane, ale artei islamice, precum și ale curentelor decorative ale secolului al XIX-lea.
1877
îl întâlnește pe Eusebi Güell
Omul care avea să devină unul dintre cei mai importanți patroni ai săi, pentru care va realiza mai multe proiecte de-a lungul următoarelor decenii. Pentru un arhitect aflat la începutul carierei, întâlnirea cu Güell a fost decisivă: acesta i-a oferit atât resursele, cât și libertatea necesară pentru a experimenta. Fără acest patronaj, este posibil ca evoluția limbajului artistic și arhitectural al lui Gaudí să fi urmat un drum foarte diferit.
Pentru el, natura nu oferea doar forme care puteau fi imitate, ci soluții care puteau fi înțelese.
La Casa Batlló, această transformare este aproape anatomică. Coloanele fațadei amintesc de oase, balcoanele de măști sau cranii, iar acoperișul ondulat și acoperit cu ceramică policromă pare pielea solzoasă a unui animal. Sub el, o succesiune de arce catenare albe creează impresia unei cutii toracice. Arhitectura nu mai este doar decorată cu forme inspirate din natură; structura însăși începe să se comporte și să fie percepută asemenea unui organism.
Câțiva ani mai târziu, la La Pedrera, Gaudí duce această idee și mai departe. Fațada masivă din piatră pare modelată mai degrabă prin eroziune decât construită, în timp ce fierul balcoanelor se răsucește liber peste suprafața ei. Pe acoperiș, elemente care în mod normal ar fi fost ascunse — coșurile de fum, gurile de ventilație sau ieșirile caselor scărilor — sunt transformate în sculpturi. Unele par războinici cu coifuri, altele forme geologice sau siluete abstracte.
Poate că tocmai aici se vede cel mai clar particularitatea gândirii lui Gaudí: pentru el nu trebuia să existe o graniță între ceea ce este util și ceea ce este frumos. Un coș de fum putea fi în același timp instalație tehnică și sculptură; o structură putea susține clădirea și, simultan, putea evoca scheletul unui animal; o suprafață ceramică putea proteja construcția de apă și putea transforma lumina în culoare. Forma nu era aplicată peste funcție. Forma se năștea din ea.
1883
preia lucrările bazilicii
Toate aceste experimente cu forma, structura și suprafața aveau să își găsească expresia cea mai complexă într-un proiect care îl va însoți aproape întreaga viață profesională: Sagrada Família. La un an de la inceperea proiectului, Gaudi preia lucrarea cu influente neogotice si il transforma intr-un univers propriu.
Preia marea lucrare la doar 31 de ani, va lucra la el timp de 43 de ani, iar în ultima parte a vieții proiectul va ajunge să îl absoarbă aproape complet.
Interiorul este conceput asemenea unei păduri de piatră. Coloanele nu sunt simple elemente verticale, ci se înclină și se ramifică pe măsură ce urcă, asemenea trunchiurilor care își desfac ramurile pentru a susține coroana unui copac. Bolțile devin astfel un fel de coronament, iar lumina pătrunde printre structuri într-un mod care amplifică senzația de a te afla într-un spațiu viu.
În spatele formelor care par organice și aproape fantastice se află o geometrie riguroasă: arce catenare, hiperboloizi, paraboloizi, elicoide și suprafețe riglate. Pentru Gaudí, geometria și natura nu erau două lumi opuse. Natura era cea care îi demonstra că formele complexe pot fi în același timp frumoase, stabile și eficiente.
În Sagrada Família apare însă și o dimensiune care devine tot mai importantă în ultima parte a vieții sale: credința. Natura, matematica și arhitectura ajung să fie reunite într-un sistem simbolic. Coloanele devin arbori, lumina devine parte a experienței spirituale, iar turnurile ridică întreaga construcție spre cer.
Din 1914, Gaudí renunță la celelalte proiecte importante și se dedică exclusiv bazilicii. Știa că nu avea să o vadă terminată. Tocmai de aceea, în ultimii ani, lucrează intens cu machete tridimensionale și modele geometrice prin care încearcă să lase generațiilor următoare nu doar imaginea unei clădiri, ci logica după care aceasta trebuia să continue să crească.
În 1925 vede terminat turnul Sfântului Barnaba — primul și singurul dintre turnurile Sagrada Família pe care îl va vedea complet
1926
Artistul a fost lovit de un tramvai.
Îmbrăcat modest și ducând o viață austeră, Gaudí a fost confundat cu un om al străzii, iar cei aflați la fața locului nu s-au grăbit să-i ofere ajutor.A ajuns în cele din urmă la spital, unde a mai rezistat câteva zile, până când, pe 10 iunie 1926, s-a stins din viață, la vârsta de 73 de ani.
A fost înmormântat în cripta Bazilicii Sagrada Família, în locul căruia îi dedicase mai bine de patru decenii din viață.
Poate că acesta este și cel mai potrivit final pentru povestea relației dintre arhitect și opera sa: Gaudí nu a trăit suficient pentru a vedea Sagrada Família terminată, dar a construit un sistem suficient de puternic încât lucrarea să poată continua să crească după moartea lui.
2026
Se împlinesc 100 de ani de la moartea arhitectului.
La un secol distanță formele sale continuă să pară surprinzător de contemporane si sa rămână o inspiratie si o sursa pentru arhitecți si designeri.
Și pentru noi, echipa InnerCollections, este o sursă de inspirație care ne încurajează să experimentăm. O parte din proiectele noastre au forme fluide cum ar fi pereții ondulați, sau lampa ciupercă care are textură organică și dinamica de plin-gol, care amintește de munca marelui arhitect spaniol.
